În 30 de anunțuri de vânzare a labradorilor nu apare niciun cuvânt despre displazie

Pe 19 octombrie am numărat în Moldova 30 de anunțuri de vânzare a labradorilor. În niciunul vânzătorul nu a scris dacă articulațiile părinților au fost verificate. Cuvintele «displazie», «HD», «ED» sau «test» nu apar nici măcar o dată. Iar la această rasă articulațiile se verifică prin radiografie. În Marea Britanie, în cinci ani, au fost evaluați astfel 17 727 de labradori.

Prețul unui labrador în Moldova este sub 4 200 de lei în jumătate dintre anunțuri

Prețurile merg de la 999 la 18 070 de lei, iar mijlocul este de aproximativ 4 200, adică câți vânzători cer mai puțin, atâția cer mai mult. Jumătate dintre anunțuri se încadrează între 3 000 și 8 500 de lei. Cei mai mulți labradori se vând la Chișinău (11 anunțuri) și la Bălți (9). Pedigree-ul îl pomenesc cel mult cinci vânzători, despre «documente» scriu cinci.

În catalogul nostru, în aceeași zi, era un singur labrador, la 3 500 de lei, iar în 30 de zile pentru el au venit 3 solicitări. Standardul FCI nr. 122 recunoaște trei culori: negru, ciocolatiu (cafeniu) și galben, de la crem deschis până la roșcat. «Alb» nu există în standard.

Displazia la labrador afectează șoldul și cotul

Displazia este dezvoltarea greșită a articulației la un câine în creștere. La labrador se verifică șoldul (HD) și cotul (ED). Manualul MSD numește drept cauze ereditatea, creșterea prea rapidă, efortul și hrana.

Potrivit statisticii britanice BVA, din 1999 coatele au fost evaluate la 46 716 labradori, iar la 11% s-au găsit modificări de gradul 1–3. La șold, mijlocul pe cinci ani este de 8 puncte din 106, unde 0 înseamnă niciun semn de displazie. Sunt doar câinii trimiși la evaluare.

Radiografia articulațiilor se face părinților de cel puțin un an

Articulațiile nu se verifică la cățel, ci la părinți. Radiografia se face câinelui adult sub sedare, iar pe ea este trecut numărul cipului.

FCI, Europa

Șoldul primește A (normal), B (aproape normal), C, D sau E (displazie ușoară, medie sau gravă). Cotul primește după protocolul IEWG de la 0 (normal) la 3. Radiografia se face de la un an, iar la rasele mari și gigantice, de la 18 luni.

BVA/RKC, Marea Britanie (înainte BVA/KC)

Fiecare șold primește de la 0 la 53 de puncte, iar suma poate fi de la 0 la 106. Pentru reproducție se recomandă câini cu punctaj în jurul medianei rasei sau sub ea – la labrador aceasta este 8. Coatele primesc de la 0 la 3, iar pentru reproducție se recomandă doar 0.

OFA, SUA

Șoldul primește Excellent, Good sau Fair (normal), Borderline (caz neclar), Mild, Moderate sau Severe (displazie). Certificatul se dă de la 24 de luni, iar evaluarea preliminară se face de la 4.

Simptomele displaziei la labrador se accentuează după efort, iar tratamentul depinde de gravitate

Potrivit manualului MSD, în displazie câinele șchiopătează mai tare după efort, iar când are artroză șchiopătează și după odihnă. Uneori aleargă «ca iepurele», împingându-se cu ambele picioare din spate deodată. În displazia de cot șchiopătează pe picioarele din față, iar asta se observă de obicei la 4–10 luni. Semnele nu coincid întotdeauna cu radiografia.

La un cățel de două luni displazia nu poate fi stabilită. Evaluarea oficială se face de la un an, iar cea OFA, de la doi ani. Forma ușoară se tratează prin scăderea greutății, mai puțin alergat pe suprafețe dure, fizioterapie și antiinflamatoare. Operațiile pe bazin (TPO, DPO, JPS) se fac doar câinelui în creștere, cât nu are artroză; în cazurile grave se pune o articulație artificială.

Hrana și scările până la trei luni influențează articulațiile cățelului

Într-un experiment Purina, 48 de căței labrador au fost împărțiți în perechi, în care unul mânca la discreție, iar celălalt primea, de la opt săptămâni, cu 25% mai puțin din aceeași hrană. La doi ani, displazia a fost găsită la 16 din 24 de câini hrăniți la discreție și la 7 din 24 cu porții reduse (Kealy, JAVMA, 1992). Artroza de șold a apărut la jumătate dintre câinii hrăniți la discreție până la 6 ani, iar la jumătate dintre cei cu porții reduse, până la 12 (Smith, JAVMA, 2006).

Cercetătorii norvegieni au urmărit 501 căței din patru rase mari, dintre care 133 de labradori. Displazia a fost mai frecventă la cei care până la trei luni urcau scări și mai rară la cei care la această vârstă se plimbau fără lesă pe teren moale și denivelat (Krontveit, AJVR, 2012). Creșterea rapidă și greutatea mare în primul an nu au mărit acolo riscul. Legătura cu hrana nu o confirmă toate studiile.

Din șase teste ADN la labrador, pentru cumpărător contează PRA, EIC și CNM

Royal Kennel Club din Marea Britanie le recomandă crescătorilor de labrador ca înainte de împerechere, pe lângă radiografia articulațiilor, să verifice ochii la oftalmolog și să facă șase teste ADN (CNM, EIC, MCD, prcd-PRA, SD2 și STGD). Pentru cumpărător contează trei.

• prcd-PRA este atrofia retinei. Boala începe la câinele adult, care mai întâi vede mai prost la amurg, apoi își pierde vederea (Universitatea Cornell).
• EIC înseamnă colaps după efort intens, mai ales pe fondul unei agitații puternice. Primul episod apare în medie la un an (JAAHA, 2008), iar în diferite linii purtători sunt 17,9–38% (Veterinary Journal, 2011).
• CNM este miopatia centronucleară. Cățelul are mersul rigid, iar până la cinci luni apare slăbiciunea generală (Royal Kennel Club).

Toate trei sunt recesive, adică cățelul se îmbolnăvește doar dacă gena i-au transmis-o ambii părinți. De aceea pentru fiecare părinte se cere rezultatul clear (liber), carrier (purtător) sau affected (bolnav). Dacă măcar unul este clear, căței bolnavi nu vor fi.

Ce să întrebați crescătorul de labrador

• Evaluările șoldurilor și coatelor ambilor părinți. Normal după FCI înseamnă A sau B și coatele 0.
• Certificatul cu numărul cipului (verificați-l cu pedigree-ul) și vârsta câinelui la radiografie. Înainte de un an evaluarea nu este oficială.
• Rezultatele testelor ADN ale părinților pentru prcd-PRA, EIC și CNM și concluzia oftalmologului.
• Cu ce și de câte ori pe zi mănâncă cățelul. Mai departe se hrănește cu porții, nu la discreție.